search

Diferente de impozit in urma inspectiei fiscale. Cum se procedeaza?

Analizam in acest material o speta care pune acces pe diferentele de impozit aparute in urma inspectiei fiscale. Expertul nostru Irina Dumitrescu ne va explica ce trebuie facut in urma unui control ANAF efectuat pe anii precedenti, cu tema impozitul pe profit.

Un contribuabil a primit in 2019 un control de la ANAF ce avea tema impozitul pe profit, iar perioada verificata a fost 2013-2018. In urma acestui controlul, reprezentantii Fiscului au stabilit prin decizie de impunere impozit pe profit pe anii 2013-2017 de platit in plus.

Vom vedea in continuare care sunt notele contabile de inregistrare in 2019 a impozitului de plata stabilit prin decizie de impunere si care este aferent anilor 2013-2017. Si vom afla mai multe informatii de la specialist si despre declaratia 101.

Diferente de impozit in urma inspectiei fiscale: raspunsul specialistului



Daca sumele stabilite pentru exercitiile anterioare sunt semnificative (conform pragului de semnificatie stabilit prin politicile contabile proprii) diferentele de impozit se vor inregistra in contabilitate astfel:
1174 Rezultat reportat analitic distinct=441 Impozit pe profit
 
Daca sumele nu sunt semnificative (conform pragului de semnificatie stabilit prin politicile contabile proprii) diferentele de impozit se vor inregistra in contabilitate astfel:
691 Cheltuieli cu impozitul pe profit = 441 Impozitul pe profit
 
Conform art. 105 alin. (5) din Codul de procedura fiscala declaratia de impunere nu poate fi depusa si nu poate fi corectata dupa anularea rezervei verificarii ulterioare.
 
Alin. (6) stabileste ca, prin exceptie de la prevederile alin. (5), declaratia de impunere poate fi depusa sau corectata dupa anularea rezervei verificarii ulterioare in urmatoarele situatii:
  
a) in situatia in care corectia se datoreaza indeplinirii sau neindeplinirii unei conditii prevazute de lege care impune corectarea bazei de impozitare si/sau a creantei fiscale aferente;
  
b) in situatia in care prin hotarari judecatoresti definitive s-au stabilit in sarcina platitorului obligatii de plata reprezentand venituri sau diferente de venituri catre beneficiarii acestora care genereaza obligatii fiscale aferente unor perioade pentru care s-a anulat rezerva verificarii ulterioare.
 
Avand in vedere aceste prevederi consider ca pentru sumele individualizate in decizia de impunere emisa in urma inspectiei fiscale nu se depune declaratia 101 rectificativa.

Diferentele de impozit pentru anii fiscali anteriori nu se inscriu in formularul 101 aferent anului 2019.



Raspuns oferit pe portalcontabilitate.ro de Irina Dumitrescu - Economist.

Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice